Concursul de Muzică Barocă LA STRAVAGANZA (13-14 mai 2017)

Curentul interpretării „informate istoric” (Historically Informed Performance Practice) se bazează pe studiul tratatelor şi instrumentelor de epocă, pentru a recrea muzica trecutului într-o manieră cât mai apropiată de original, de felul în care a fost ea înţeleasă atunci. Acest curent prinde tot mai mult teren, atât în Europa Occidentală, unde a luat naştere de mai bine de cinci decenii, cât şi in Europa de Est, unde răspândirea sa ţine de trecutul mai recent. Şi pe celelalte continente, criteriile istorice definesc într-o măsură din ce în ce mai mare interpretarea muzicii vechi.

În acest context, Concursul de Muzică Barocă „La Stravaganza” pentru ansambluri camerale are menirea de a stimula tânăra generaţie în a-şi însuşi cunoştinţele şi aptitudinile interpretative necesare pentru abordarea repertoriului baroc în condiţii de acurateţe stilistică. Înscrierile sunt așteptate până în 5 aprilie 2017 pe adresa transylvantiqs@gmail.com.

Concursul se desfăşoară în cadrul Festivalului de Muzică Barocă LA STRAVAGANZA, organizat bienal la Cluj de Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” și Asociația Ansamblul Baroc Transylvania. În afara concursului, festivalul ajuns în 2017 la a V-a ediţie mai oferă recitaluri camerale de muzică barocă cu interpreţi consacraţi din ţară şi străinătate, un concert cu o orchestră barocă formată din laureaţi ale ediţiilor trecute, cât şi cursuri de măiestrie în diferite domenii ale muzicii vechi.

Programul festivalului:

https://www.youtube.com/watch?v=t7lv0A6HKok&feature=youtu.be

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Posted in Evenimente AMGD